ceblogumeu

Unora le place sa se expuna, mai mult decat e cazul, in timp ce altii nu au ceva mai bun de facut decat sa isi hraneasca tendintele ‘voyeuristo-telenovelistice’ cu povestile celor de dinainte… si daca nu toti avem capacitatea de a admite ca ne plac telenovelele, 99% avem  impresia ca privitul la ‘telenoveaua’ altuia pe facebook e cu ceva mai breaz decat ‘telenoveaua’ de la tv.

Inlocuind treptat si cu succes hi 5-ul, predominant vizual si favorizand mai putin feedback -ul intre actori, facebook -ul satisface cu succes nevoi precum cea a prezentei pe scena – fara sa te uiti in ochii publicului – si aplauze, cea  a mortii virtuale a caprei vecinului sau cea de validare continua din partea celorlalti, prin utilizarea in exces a optiunii like si sharing-ul de truisme si poze haioase cu pisici…

Nu stiu care suntem mai naivi ca ceilalti, aia care avem impresia ca i-ar pasa cuiva cum ne-au iesit clatitele sau cei care, neavand ceva mai bun de facut, in loc sa isi faca propriile clatite sau sa mearga la un restaurant sa manance, saliveaza virtual comentarii la pozele aluia cu clatitele..

Habar n-am nici la ce te poate ajuta sa declari, ori de cate ori intri intr-un restaurant sau pub, si nici de ce nu te mai poti distra daca nu te taguiesti cu x si y in z loc. De ce toata lumea trebuie sa stie cand esti single si cand esti intr-o relatie cu x sau y, de cate ori faci sex si cu cine…
Si musai, da’ musai cat de fericit esti tu, cum stai asa pe facebook si scuipi tot ce faci, in loc sa ‘get a life’.

Din considerente ieftine cum ca timpul tau are un pret mare, ca trece repede si e perisabil,  ai putea sa treci in revista cam cat timp pierzi in fiecare zi pe facebook si in ce masura nu ti-ar prinde bine ca, in loc sa dai check-in de zor in fiecare locatie, sa te bucuri de locul si oamenii cu care esti. E mai greu cu multitasking-ul si se pare ca  vegeteaza mai tare creierul decat drogurile.. nu-i pacat sa nu fii prezent in propriul prezent?

Share on Facebook

Pe final de an, ma declar… usor dezamagita, dar cu lectiile facute…

Ce-am mai invatat in ultimul timp:

Trebuie sa iti alegi relatiile si oamenii in care investesti timp, mai ceva ca afacerile…
Nu e musai ca, daca pui maxim suflet in relatiile cu oamenii de care te inconjori, vei primi acelasi lucru inapoi…
Poti constata in orice moment ca de fapt ce ai oferit tu nu valora nimic si ca ai ‘failuit’, dupa ce tragi linie.
Si increderea prea mare in structura fundamental buna a oamenilor poate dauna grav integritatii tale spirituale.

Dar oamenii nu sunt overrated.. tu ai investit prost!

Trebuie sa oferi totul oamenilor pentru care chiar contezi si pentru care prezenta ta nu e  dispensabila, in loc sa oferi credit tuturor…
Si oamenilor pentru care ceea ce oferi e o minune , mai ales daca nu iti vor putea raspunde niciodata cu aceeasi moneda .

Exista oameni frumosi, cu valori asemanatoare cu ale tale, si la aia trebuie sa ajungi…
oamenii aia nu te vor dezamagi niciodata sau, daca o vor face, vor sti sa isi asume lucrul asta,
oamenii aia te vor include in planurile lor,
oamenii aia nu te vor folosi pe post de recycle bin .

Share on Facebook

Having a Coke with You

is even more fun than going to San Sebastian, Irún, Hendaye, Biarritz, Bayonne
or being sick to my stomach on the Travesera de Gracia in Barcelona
partly because in your orange shirt you look like a better happier St. Sebastian
partly because of my love for you, partly because of your love for yoghurt
partly because of the fluorescent orange tulips around the birches
partly because of the secrecy our smiles take on before people and statuary
it is hard to believe when I’m with you that there can be anything as still
as solemn as unpleasantly definitive as statuary when right in front of it
in the warm New York 4 o’clock light we are drifting back and forth
between each other like a tree breathing through its spectacles

and the portrait show seems to have no faces in it at all, just paint
you suddenly wonder why in the world anyone ever did them

I look
at you and I would rather look at you than all the portraits in the world
except possibly for the Polish Rider occasionally and anyway it’s in the Frick
which thank heavens you haven’t gone to yet so we can go together the first time
and the fact that you move so beautifully more or less takes care of Futurism
just as at home I never think of the Nude Descending a Staircase or
at a rehearsal a single drawing of Leonardo or Michelangelo that used to wow me
and what good does all the research of the Impressionists do them
when they never got the right person to stand near the tree when the sun sank
or for that matter Marino Marini when he didn’t pick the rider as carefully
as the horse

it seems they were all cheated of some marvelous experience
which is not going to go wasted on me which is why I am telling you about it

Frank O’ Hara

Share on Facebook

Comunicarea e ca sexul.. cand se petrece bine scapa aproape neobservata (cu un 20% credit asa) iar cand se petrece naspa, iti atrage atentia ca e macar cam 80% importanta .
Evident toti stim.. si ne batem cu pumnul in silicoane sau nu, ca e 100% importanta si ca toti, cu exceptia noastra, au probleme de comunicare !

Daca ai face toata viata cursuri de comunicare si tot nu te-ai pricepe ca, vorba aia, ca sa mearga treaba e nevoie de mai mult decat atat..

Ar trebui:

Sa nu fii disperat sa castigi mereu
Sa nu fii disperat sa iesi in evidenta cu orice pret
Sa iti pese ca ala cu care comunici nu e mobila de bucatarie
Sa poti da feedback atat pozitiv cat si negativ si sa o faci la momentul potrivit
Sa deschizi gura cand chiar ai ceva de spus si nu doar ca sa te auzi vorbind
Sa fii ok-ok si win-win cu ‘flora si fauna’ inconjuratoare
Sa nu uiti nicio clipa de obiectivul schimbului de cuvinte (ce vrei sa faca ala caruia ii transmiti ceva cu ce ii spui tu acolo)

Din punctul meu de vedere astea sunt aspecte decente la care ar trebui sa ne gandim fiecare, daca tot poluam fonic universul asta.
… inainte si dupa ce deschidem gura.

Share on Facebook

Am mazgalit tzipete pe o foaie de hartie,
Am cocolosit foaia si am aruncat-o intentionat cat mai departe de sufletul meu…
A cazut usor jos in celalalt colt al liftului.

Ciudat cum departarile interioare si apropierile fizice se atrag,
Cum forta cu care am aruncat hartia s-a transformat intr-o lejeritate nefireasca.

Dar ce zic ciudat,
Mai degraba firesc intr-o lume ca a noastra..

Nici nu stiu de ce,
Degeaba..as putea zice.

Sper ca… dar mai bine lasa
Sterg tot.. n-am aruncat hartia cocolosita!
N-am mazgalit,
N-aveam cum sa inventez tzipete
Sau motive.

Doar am visat,
Nu s-a intamplat nimic…
NIMIC.

Share on Facebook

… sunt fericit si ma simt bine.. sensul vietii l-am descoperit, intalnindu-te pe tine…
Nu ma lua in serios. Sunt doar versurile unui cantec frumos. Si atat.

Ba nu, mint .. mai e si unul din cliseele prin care pasam responsabilitatea unei terte persoane pentru propria fericire. Sensul vietii il vei gasi insa… intalnindu-te pe tine.
Suntem defecti, iti spun eu. Dar vorba aia, sunt defect dar ma tratez… sper sa te tratezi si tu pentru ca eu una am constatat ca n-am chef sa dau vina pe nimic pentru mood-ul meu mai bun sau mai prost, pentru lucrurile care  nu mi se intampla, ci pe care le atrag in viata mea si implicit le determin sa se intample.

Spunea un citat ca supraestimam aportul pozitiv al lucrurilor din trecut, le subestimam importanta celor din prezent si credem ca vom face fata mai putin bine provocarilor din viitor, decat se intampla cu adevarat.

Viata e la fel de buna sau de proasta pentru toti, depinde doar de perspectiva pe care o alegi.

Poti sa vezi rosu la semafor sau verdele pe cale sa se intample. E alegerea ta.
Poti sa iti privesti propriile vulnerabilitati drept in ochi si sa ai tupeul sa razi de tine cel de ieri, sau poti sa fii prea mandru si sa nu te ajute cu nimic. E alegerea ta.
Poti sa crezi ca ti se cuvine totul si ca oricum nu primesti cat ai merita sau poti sa apreciezi fiecare lucru ca pe un dar. Ca tot veni vorba, nimeni nu iti datoreaza nimic, cu atat mai putin universul care e aici dinaintea ta.
Poti sa regreti tot timpul lucruri care nu au mers cum iti doreai sau poti sa iti asumi ca, tragand linie, macar de acum incolo, vei lupta pentru tot ce iti doresti cu adevarat, pentru a avea obraznicia de a nu regreta nimic. E alegerea ta.

Pentru ca poti.

Dar stii ce? Renunta, asta cu pututul nu e pentru oricine.
Poate ca tu nu poti sa iti asumi responsabilitatea propriei vieti. E prea greu si evident, tu n-ai ce face in sensul asta.

Sunt libera sau asa ceva…

Tot despre fericire si alti demoni.

Share on Facebook

Poveste chinezeasca

Era odata un batran sarac dar intelept care lucra pamantul impreuna cu fiul sau. In una din zile, fiul ii spune tatalui :

Tata, ce nenorocire… calul nostru nu mai e de gasit.

Tatal ii raspunde: de ce ii zici nenorocire, vom vedea ce aduce timpul.

Peste cateva zile, calul se intoarce acasa cu o iapa salbatica.

Fiul ii zice tatalui: tata, ce noroc.

Tatal ii raspunde: de ce ii zici noroc, vom vedea ce aduce timpul.

Peste putin timp, fiul isi rupe piciorul, incercand sa imblanzeasca iapa..

Cum deja te astepti, ii zice tatalui: tata ce nenorocire… si stii  ce ii raspunde tatal…

Urmatoarele zile, vin in vizita autoritati din partea statului pentru a  lua tinerii in armata. Il lasa insa pe fiul din poveste acasa, date fiind problemele avute.

Morala e ca norocul sau nefericirea nu sunt absolute si ca trebuie sa ai rabdare pentru a vedea cu adevarat daca ceva e bun sau rau.

Stai pozitiv !

Share on Facebook

Intelepciunea tribala a indienilor Dakota, transmisa din generatie in generatie, spune ca“Atunci cand descoperi ca mergi calare pe un cal mort, cea mai buna strategie este sa descaleci.”

Alte metode moderne:

1. Cumpararea unui bici mai puternic.

2. Schimbarea calaretilor

3. Aplicarea metodei camiloiului

4. Restructurarea scalei de recompense pentru calul mort pentru a contine un element corelat cu performanta

5. Blocarea accesului calului la pajistea de pascut pana cand nu-si atinge tintele de performanta

6. Obligarea calului sa lucreze pana tarziu si in timpul week-end-ului

7. Analiza si cererea spre returnare a unui procent din cheltuielile decontate pe ultimele 12 luni

8. Convocarea unui comitet pentru a analiza calul

9. Vizitarea altor tari pentru a vedea cum isi calaresc acestea caii

10. Organizarea unui seminar pentru imbunatatirea productivitatii unui cal mort

11. Coborarea standardelor astfel incit sa poata fi inclus si calul mort

12. Reclasificarea calului mort ca fiind fiinta vie accidentata

13. Contractarea unor firme din exterior pentru a calari calul mort

14. Externalizarea managementului pentru calul mort

15. Inhamarea a mai multi cai morti impreuna pentru a creste viteza

16. Furnizarea de fonduri aditionale si/sau instruirea pentru imbunatatirea performantei calului

17. Realizarea unui studiu de productivitate pentru a vedea daca un calaret mai usor ar imbunatati performanta calului

18. Sustinerea ideii ca, datorita faptului ca un cal mort nu trebuie hranit, el are costuri mai mici, implica cheltuieli fixe mai scazute si din acest motiv contribuie mai mult decat rezultatelor financiare decat o fac alti cai

19. Reproiectarea cerintelor de performanta asteptata pentru toti caii

20. Promovarea calului mort in pozitie de supervizare .

Share on Facebook

Azi am citit ‘Jurnalul’ Oanei Pellea. M-a bucurat ca am gasit intre pagini ceea ce ma asteptam sa gasesc… si mi-a placut ce am gasit. O carte despre frumos… despre iubire, credinta si speranta… Despre neputinta in fata urateniei lumii in care traim si speranta in frumosul din oameni.

O sa redau mai jos cateva din pasajele mele preferate…

“Mi-e dor de foarte multe lucruri pe care nu le mai regasesc in jurul meu. Ce folos ca gasesc toate prostiile in magazine luxoase sau de un gust indoielnic, daca ce caut eu nu mai este sau stocul e foarte mic si pe cale de epuizare. Mi-e dor de oameni delicati si buni. De oameni destepti si generosi. De educatie si traditie. Mi-e dor de bun-simt si bunavointa.”

“Lumea e parca in balans pe un scranciob. Parca stam toti pe puntea unui vas in furtuna. Totul se reduce in a-ti mentine echilibrul. La toti ne e rau, toti vomitam peste bord si ne spunem unul altuia ca va fi bine. Nu, trebuie sa recunoastem adevarul: avem rau de… lume.”

“Sperantele trebuie toate legate intre ele, bagate intr-o sticla mare, cu dop, si aruncate in mare. Poate mai folosesc si altora. La fel cu injuraturile, cu singura diferenta ca nu trebuie sa pui dop. E mai bine asa. Le spala marea si gata. De-aia pestii n-au urechi. Sa nu mai auda toate injuriile pe care omenirea le-a aruncat in mare. Mai e o deosebire, sperantele trebuie semnate, injuraturile, nu. Le dai anonime. N-are rost sa stie marea ca din cand in cand gandim urat.”

“Ce-mi place: BUNUL-SIMT.

Sa beau apa in diminetile cu soare, la fereastra. Imi potrivesc paharul in asa fel, incat soarele sa se reflecte in el – si beau… soare. Mozart. Sa rad. Sa ma uit la cer.[...] Bucuria, pur si simplu. Sa stau in iarba. Inteligenta umorului. Sa spal geamuri. Sa vad oameni fericiti. Podurile caselor. Sa stau pe marginea apei. Sinceritatea. Mancarea chinezeasca. Sa stau acasa. Caldura. Sa ma rog. Intunericul de la inceputul spectacolului. Sa intalnesc oameni inteligenti. Mirosul de curat. Iarna. Aventura spirituala. Ritmul. Ploaia. Armonia. Sa fiu protejata si sa protejez. Dragostea. Zborul. Sa dau valoare lucrurilor uitate. Albul si negrul. Delicatetea. A darui. Ciorapii de lana. Curiozitatea de a afla cine sunt. Modestia. Curajul de a plange. Privirile senine. Senzatia clara ca fac parte dintr-un tot. Rasaritul. Responsabilitatea faptului ca orice gand al meu poate salva sau distruge echilibrul omenirii. Sa visez. Calmul…”

Share on Facebook

Te-ai gandit vreodata ca iti creezi propria realitate pe masura ce pasesti in ea?
Ca daca ai parte de ceea ce ai parte e pentru ca exact asta meriti, sau, daca nu meriti asta, crezi ca nu meriti mai mult decat primesti sau iti place sa joci mereu la sigur, la limita de jos a capacitatii tale?

Ca ai parte de prezentul construit de tine insuti si te afunzi in nisipuri miscatoare sau prinzi efectiv aripi, in functie de abilitatea ta de a-ti proiecta   inchisori , cultivandu-ti frici si neputinte, sau de a te concentra pe lucruri pozitive si pe depasirea propriilor limite?

Ca ceea ce simti e ceea ce iti induci si nu ceva ce are o existenta predefinita?… ca iti marketezi singur realitatea astfel incat iti sabotezi singur binele?…

Stii treaba cu elefantul roz… sa nu te gandesti la  elefantul roz. La ce te gandesti? Probabil la elefantul roz.
Te gandesti ca ti-e teama… iti va fi teama. Te gandesti ca nu poti. Probabil chiar nu vei putea, pentru ca gandurile tale converg spre propriile puncte slabe si nu spre solutii. Te vezi esuand.

Sau daca crezi in tine si stii ca poti, mai mult ca sigur vei reusi. Cum necum, vei gasi o cale sa rezolvi in felul tau orice poate fi rezolvat.

Speranta nu e o strategie (mi-a placut cum suna asta). Speranta e abordarea finala atunci cand nu poti schimba nimic. Pentru toate situatiile in care poti schimba ceva, trebuie sa o faci. Nu e o chestie care se intampla peste noapte, dar adu-ti aminte de povestea cu groapa si schimbarea…

Vrei mai multi prieteni? Implica-te in  activitati care iti plac pentru a cunoaste lume pe aceeasi lungime de unda cu tine.

Vrei mai multi bani? Vezi cum poti valorifica ce ai devenit pana acum ca sa castigi mai mult decat in prezent. Daca te focusezi pe moartea caprei vecinului probabil nu va veni nimeni la tine sa iti dubleze veniturile, asta daca nu s-a pus o recompensa exact pe capra vecinului, lucru care nu se intampla de obicei in povestile cu vecini sau capre.

Ti-e frica de schimbare? Infrunta-ti propriile frici, de fiecare data cu alte arme, mai puternice, folosindu-te de cunostintele dobandite in bataliile anterioare.

Ti-e frica de esec? Da-ti voie sa esuezi cat mai repede si cat mai des, sa poti depasi frica si sa iti permiti luxul de a fi curajos.

Generarea unei realitati mai bune e un proces progresiv si o lupta permanenta. Vorba aia, viata e la fel de buna sau naspa pentru toti… in mare, din orice punct in care suntem, ca sa ne fie mai bine, cel mai la indemana e sa ne schimbam perceptia asupra lucrurilor.

Pentru a rezuma, cum ne asternem, asa dormim.
Si pentru cei care intrezaresc vreo urma de aroganta in postarea asta, nu pot sa spun decat ca ‘daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit’. Daca ar fi usor, ar fi pentru toata lumea.

… Daca as vrea as putea face tot ce vreau.. dar nu vreau!

Share on Facebook