Veronica, bananele verzi si lumea virtuala
brb, wtf, lol, asl pls…In timp ce acum cativa ani buni, ne uitam la ‘Veronica’ si asteptam ca bananele verzi de pe dulap sa isi schimbe culoarea (visam noi in galben cum auzisem dar nu vazusem pana atunci), petreceam vacante la tara si credeam in berze si Mos Craciun, lucrurile s-au cam schimbat ‘lately’…
Acum ne jucam in mod firesc pe calculator de pe cand incepem sa mergem in picioare, e-learning-ul e o necesitate, viata fara mess e de neconceput; ne bem cafeaua in cafenele virtuale, ne cautam sufletul pereche pe site-uri de dating si ne facem prieteni pe site-uri de social networking.
Scriem pe blog pentru ca nu avem timp sa mai comunicam, ne trimitem emailuri si sms-uri pentru a ne exprima sentimentele, suntem dependenti de internet, de telefon, de virtual, de artificial…
Suntem cine vrem, ne ascundem bine identitatea uneori chiar si de noi insine, facem sex virtual, ne vedem pe webcam si vorbim pe skype.
Nu mai rosim, nu ne mai permitem sa fim vulnerabili. Iubim cenzurat doar doar sa nu ne fie afectat ’sistemul central virtual’. ‘Ce dracului mai sa suferi tu din dragoste, cand ai atatea optiuni? Cui ii mai trebuie dragoste?’
Nu mai avem timp sa ne plimbam prin parc, sa plantam un copac, sa fim sinceri, sa scriem o scrisoare (oricum am cam uitat sa scriem de mana… merge mai repede pe tastatura).
Alergam pe scari la metrou, valuri valuri, ne certam in mijloacele de transport in comun, nu mai mergem la biserica, trecem fara sa clipim prin viata noastra parca virtuala si ea.
Suntem programati sa atingem viteza maxima…
Cum de mi-am facut blog?!
